Nimic nu exista
Imi place sa spun lucruri frumoase despre fiecare persoana cu care ma intersectez. Fie ca ne-am intalnit frumos si ne-am despartit mai urat, fie ca am ramas la fel de buni, fie ca nu a fost ceva maret. Fiecare persoana are o poveste si este, defapt, o poveste. Admir fiecare traire si fiecare sentiment care fac o persoana sa fie persoana. Pana la urma, mintea unui om este o adunatura de emotii, ganduri si regrete. Un haos frumos pe care fiecare si-l poarta cum vrea.
Mi-am purtat haosul cu atata mandrie pana acum, stiind ca sunt singura care il vede in totalitate si singura care il are. Era haosul meu. O chestie in care am crescut atata timp, o chestie care m-a crescut, o chestie in care m-am retras de fiecare data cand simteam ca trebuie sa dispar si sa imi amintesc ce trebuie sa fac sau cine sunt. Multora le-am dat ocazia sa se apropie si sa vada, sa simta si sa stie cine sunt, putini au vazut... si mai putini au avut curajul sa inteleaga.
Tu l-ai vazut in clipa in care ne-am privit prima data, fara sa ne dam seama, atat de intens, si l-ai inteles dintotdeauna. M-ai inteles pentru ca te intelegi pe tine. Ne-am dat seama ca suntem atat de asemanatori din orice punct de vedere iar asta ne-a apropiat si mai mult, indemnandu-ne sa descoperim cat de multe lucruri putem avea in comun. Iar pe drum ne-am impiedicat si am cazut in groapa aia roz din care nu poti iesi decat atunci cand te-ai lovit de capatul ei.
Am uitat ca noi suntem, separat, oameni carora nu le plac dragalaseniile si ne-am dat seama de asta abia dupa ce ne-am consumat putin flacara. Avem acelasi stil de a iubi, acelasi mod de a fi, si aceeasi modalitate de a ne arata celuilalt. Cu tine totul e in armonie, cu tine totul pare ca se rezolva de la sine si ca merg incotro ar trebui sa merg. Sper ca o sa ne dizolvam amandoi nebunia in timp si sa ne pastram asa cum suntem. Nu as vrea sa ma vindeci de haosul meu, la fel cum nici eu n-as vrea sa-ti fiu leac pentru ranile care te fac sa fii tu. Sa pastram tot trecutul si viitorul si sa le facem parte din noi. Dar timpul nu exista, asa ca existam doar noi. Nimic mai important decat noi. Pana cand uitam ca "noi" e un plural.
Mi-am purtat haosul cu atata mandrie pana acum, stiind ca sunt singura care il vede in totalitate si singura care il are. Era haosul meu. O chestie in care am crescut atata timp, o chestie care m-a crescut, o chestie in care m-am retras de fiecare data cand simteam ca trebuie sa dispar si sa imi amintesc ce trebuie sa fac sau cine sunt. Multora le-am dat ocazia sa se apropie si sa vada, sa simta si sa stie cine sunt, putini au vazut... si mai putini au avut curajul sa inteleaga.
Tu l-ai vazut in clipa in care ne-am privit prima data, fara sa ne dam seama, atat de intens, si l-ai inteles dintotdeauna. M-ai inteles pentru ca te intelegi pe tine. Ne-am dat seama ca suntem atat de asemanatori din orice punct de vedere iar asta ne-a apropiat si mai mult, indemnandu-ne sa descoperim cat de multe lucruri putem avea in comun. Iar pe drum ne-am impiedicat si am cazut in groapa aia roz din care nu poti iesi decat atunci cand te-ai lovit de capatul ei.
Am uitat ca noi suntem, separat, oameni carora nu le plac dragalaseniile si ne-am dat seama de asta abia dupa ce ne-am consumat putin flacara. Avem acelasi stil de a iubi, acelasi mod de a fi, si aceeasi modalitate de a ne arata celuilalt. Cu tine totul e in armonie, cu tine totul pare ca se rezolva de la sine si ca merg incotro ar trebui sa merg. Sper ca o sa ne dizolvam amandoi nebunia in timp si sa ne pastram asa cum suntem. Nu as vrea sa ma vindeci de haosul meu, la fel cum nici eu n-as vrea sa-ti fiu leac pentru ranile care te fac sa fii tu. Sa pastram tot trecutul si viitorul si sa le facem parte din noi. Dar timpul nu exista, asa ca existam doar noi. Nimic mai important decat noi. Pana cand uitam ca "noi" e un plural.
Comentarii
Trimiteți un comentariu