Pistoale cu apa
Tu nu esti om de razboi. Tu nu-mi esti pe viata. Imi imaginez ca omul care te iubeste trebuie sa aiba un umar pe care poti plange si unul pe care poti sangera.
"Sangerezi" in momentele in care esti astat de trist incat nu poti sa plangi. Asa imi place sa imi imaginez. Si inteleg pe masochisti. Oamenii carora le place durerea stiu ceva ce ceilalti nu stiu. In comparatie cu durerea pe care o simti atunci cand pleaca o persoana cu jumatate din sufletul tau, sentimentul de curea peste fund pare chiar interesant. Corpul suporta, raman urme vizibile care se vindeca repede. In cazul celuilalt tip de durere, inima suporta mai greu, iar urmele sunt ascunse. Singura persoana care stie unde sa se uite dupa rani si care poate sa le vindece esti tu. Daca nu esti faimosul doctor care s-a operat singur de apendicita, nu o sa stii sa te vindeci corect. Pentru ca treaba asta nu e o taietura. Nu e o arsura. Si nici nu cred ca exista o modalitate de vindecare valabila pentru toata lumea. Unii oameni isi simt inima rupta, altii un gol in stomac. Unii innebunesc.
Partea si mai proasta e ca uneori durerea nu e doar in tine. Durerea e in diferite locuri ale orasului. Pe scarile in care v-ati sarutat prima data. In fata blocului in care v-ati certat de atatea ori. In magazinul de unde v-ati luat intr-o zi branza topita la reduceri. In locul in care ti-ai pierdut cercelul iar el l-a gasit. In gara...unde i-ai spus ramas bun, nefiind sigura ca ai sa-l mai revezi vreodata.In fiecare loc, gasesti o rana noua.
Tu nu vezi. Inca nu vezi ca ma dor toate. Chiar daca inca ne avem unul pe altul. Am atatea amintiri care ma dor. Acolo, acolo si aici. Peste tot. Tu esti o durere in plus, atunci cand te vad schimbat. Pierdut. Esti tu pentru tine. Eu nu-ti mai sunt muza. Eu nu-ti mai sunt rai. Imi imaginez ca, dupa ce ai gustat din Mar, ai devenit un muritor de rand. Nu mai stii cum era inainte. Iti amintesti doar certurile noastre, doar intamplarile triste.
Tu esti amortit, in lumea ta rece si rea, iar eu am rani deschise care se maresc mereu. Nu pot sa-ti plang pe umarul pe care mi l-ai oferit. Nu pot sa-ti spun unde sa pupi ca sa-mi treaga. Doar uita-te la mine si prefa-te ca intelegi. Eu o sa adorm si in noaptea asta sperand ca maine ma trezesc in patul cu cearsafuri albe, cu picioarele incolacite dupa tine si cu respiratia ta pe obraz. Si ca afara nu-s frunze in copaci. Si ca luna este a lui Marte.
"Sangerezi" in momentele in care esti astat de trist incat nu poti sa plangi. Asa imi place sa imi imaginez. Si inteleg pe masochisti. Oamenii carora le place durerea stiu ceva ce ceilalti nu stiu. In comparatie cu durerea pe care o simti atunci cand pleaca o persoana cu jumatate din sufletul tau, sentimentul de curea peste fund pare chiar interesant. Corpul suporta, raman urme vizibile care se vindeca repede. In cazul celuilalt tip de durere, inima suporta mai greu, iar urmele sunt ascunse. Singura persoana care stie unde sa se uite dupa rani si care poate sa le vindece esti tu. Daca nu esti faimosul doctor care s-a operat singur de apendicita, nu o sa stii sa te vindeci corect. Pentru ca treaba asta nu e o taietura. Nu e o arsura. Si nici nu cred ca exista o modalitate de vindecare valabila pentru toata lumea. Unii oameni isi simt inima rupta, altii un gol in stomac. Unii innebunesc.
Partea si mai proasta e ca uneori durerea nu e doar in tine. Durerea e in diferite locuri ale orasului. Pe scarile in care v-ati sarutat prima data. In fata blocului in care v-ati certat de atatea ori. In magazinul de unde v-ati luat intr-o zi branza topita la reduceri. In locul in care ti-ai pierdut cercelul iar el l-a gasit. In gara...unde i-ai spus ramas bun, nefiind sigura ca ai sa-l mai revezi vreodata.In fiecare loc, gasesti o rana noua.
Tu nu vezi. Inca nu vezi ca ma dor toate. Chiar daca inca ne avem unul pe altul. Am atatea amintiri care ma dor. Acolo, acolo si aici. Peste tot. Tu esti o durere in plus, atunci cand te vad schimbat. Pierdut. Esti tu pentru tine. Eu nu-ti mai sunt muza. Eu nu-ti mai sunt rai. Imi imaginez ca, dupa ce ai gustat din Mar, ai devenit un muritor de rand. Nu mai stii cum era inainte. Iti amintesti doar certurile noastre, doar intamplarile triste.
Tu esti amortit, in lumea ta rece si rea, iar eu am rani deschise care se maresc mereu. Nu pot sa-ti plang pe umarul pe care mi l-ai oferit. Nu pot sa-ti spun unde sa pupi ca sa-mi treaga. Doar uita-te la mine si prefa-te ca intelegi. Eu o sa adorm si in noaptea asta sperand ca maine ma trezesc in patul cu cearsafuri albe, cu picioarele incolacite dupa tine si cu respiratia ta pe obraz. Si ca afara nu-s frunze in copaci. Si ca luna este a lui Marte.
Comentarii
Trimiteți un comentariu